marţi, 27 mai, 2008
· Înregistrat sub Environment
Celebra „plasă de un leu” urmează să fie înlocuită de toţi comercianţii cu una de hârtie, biodegradabilă, care se descompune după câteva luni
Sacoşele de plastic îşi găsesc sfârşitul la groapa de gunoi sau înfundă canalizările. Perioada de degradare a acestor ambalaje poate ajunge şi la 1.000 de ani.
În multe dintre statele lumii, autorităţile, sensibilizate de organizaţiile ecologiste sau de concluziile studiilor medicale, au ieşit la luptă împotriva ambalajelor din material plastic.
După modelul ţărilor din Uniunea Europeană, şi marile magazine din România vor lua bani pentru pungile de plastic sau vor scoate la vânzare pungi din materiale biodegradabile. Read the rest of this entry »
vineri, 23 mai, 2008
· Înregistrat sub Opinii
Nascuti la inceputul anilor 70-80, vedem acum in anul 2006 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva odata.
Suntem ultima generatie care a jucat “Ascunselea”, “Castel”, “Ratele si vanatorii”, “Tara, tara! Vrem ostasi”, “Prinsea”, “Sticluta cu otrava”,”Pac Pac”, “Hotii si vardistii”, ultimii care au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile inchisi in casa) primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu cd-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca. Read the rest of this entry »
vineri, 16 mai, 2008
· Înregistrat sub Environment
vineri, 9 mai, 2008
· Înregistrat sub Environment
Proximity Hotel is a “green hotel” and the building’s design and construction followed guidelines of the Leadership in Energy and Environmental Design (LEED) Green Building Rating System,™ the nationally accepted benchmark for the design, construction, and operation of high performance green buildings. Developed by the U.S. Green Building Council, LEED gives building owners and operators the tools they need to have an immediate and measurable impact on their buildings’ performance. LEED promotes a whole-building approach to sustainability by recognizing performance in six key areas of human and environmental health: sustainable site development, water savings, energy efficiency, materials selection, indoor environmental quality, and innovation in design. To earn LEED certification, a building project must meet certain prerequisites and performance benchmarks (”credits”) within each category. Projects are awarded Certified, Silver, Gold, or Platinum certification depending on the number of credits they achieve. This comprehensive approach is the reason LEED-certified buildings have reduced operating costs, healthier and more productive occupants, and conserve our natural resources. Proximity Hotel’s goal is to attain the Gold or Platinum Certification. Read the rest of this entry »